Înțelepciune.

Salut, cum am obișnuit am revenit cu o nouă postare. Cuvântul pe care l-am ales este ”înțelepciune”. La ce mă duce acest gând? La bunici, concret la bunica mea. Da, femeia care m-a crescut mare parte a timpului. Femeia care e trecută puțin peste vârsta de 65 ani.

Este căruntă, atât de căruntă…poți observa pe chipul ei atâtea riduri, lăsate de durerile pe care le-a întâlnit pe parcursul vieții. Am stat la povești cu ea, mi-a povestit atâtea despre viața ei, aș vrea să pot asculta povestea aceasta zi de zi. Până acum, ea este singura ființă pe care o văd cu adevărat puternică.

A fost nevoită să se mute departe de părinții ei, a trecut prin divorțul alor ei la fel ca și mine, mi-a povestit în amănunt. A vrut să fie asistentă medicală sau profesoară. Dar din păcate pe acele vremuri nu era chiar așa…nu au lăsat-o socrii, așa că, a rămas la stadiul de contabilă. Nu a fost ceea ce și-a dorit, dar cu toate astea a făcut cu plăcere ceea ce a făcut. M-a învățat să ”las loc de bună ziua oriunde merg”. A avut mai multe joburi dar cu toate astea, a avut copii îngrijiți , educați și o casă foarte curată.

De ce am spus mai sus că este o femeie puternică? Pentru simplu fapt că a putut să treacă peste tot ce viața i-a aruncat în față. Nu știu cum poate face față uneori… Și-a îngropat fiul,soțul,mama,socrii, un frate…Și cu toate astea înca mai are grijă de mine, e aici mereu, așteaptă să o sun dupa 1 oră ce am plecat de acasă, și atunci când revin are ochii aceia micuți și plini de lacrimi de parcă am plecat acum 10 ani.

Suntem dependenți unul de celălalt. Nu îmi imaginez cum o să fie în viitor când la fel ca orice om, mă va părăsi. Trecând peste asta… E cel mai bun sfătuitor al meu, mereu când mi s-a întors spatele ea a fost aici. Ne-am certat și noi acum de când sunt mare, cea mai lungă perioadă a fost de câteva ore de nevorbit…Apoi o vedeam că vine zâmbind cu ”ceva bun”. Mereu face așa, singurele noastre motive pentru care ne certăm sunt: Mâncarea(Nu lipsesc cele 10 feluri de mâncare pe zi, gustări, și după ce termin din farfurie de mâncat mă întreabă ce să-mi facă de mâncare pentru mai târziu, ca după maxim 2 ore să mă cheme să mănânc din nou.) O face cu atâta dragoste mâncarea…vai. Dar este cea mai bună mâncare din lume, cea făcută de ea. Iar al doilea motiv este ”Caluclatorul ala.” Orice aș încerca să îi spun pe plan fizic că mă doare se datorează calculatorului.

Ca să mă înțelegeți, ai mei au divorțat, urmând ca eu să rămân acasă împreună cu bunica și tatăl meu. Mama mea a plecat acum mult timp, eu am rămas cu bunica mea acasă pe tatăl meu nevăzându-l prea mult. Cu ea am dormit până la 11 ani, cu ea mâncam când veneam de la școala/liceu, și mă asculta în amănunt cum îi povesteam toate nimicurile mele. Ea m-a plimbat cel mai mult, pe peste tot. Unde a putut acolo m-a dus. M-a învățat să pescuiesc. Am mers kilometri pe dealuri la ciuperci,alune sau zmeură… M-a învățat atât de multe…

Alt lucru pe care pot să-l spun, este că mereu era într-o minte cu mine, cel puțin când eram mic. Dacă voiam să construiesc un cort în curte, o făcea cu mine. Îmi ”imprumuta” ouă ca să le amestec cu nisip urmând ca atunci când găinile mele vor face altele să i le înapoiez. Îi furam toate vasele să mă joc la ”bucătăria mea„ . Dar mă acoperea mereu în fața alor mei. Nu conta că am făcut mizerie sau o năzbâtie, bunica era persoana la care mergeam, prima dată să îi spun.

Femeia asta, pur și simplu îmi vrea tot binele din lume. La fel și eu. Vreau ca ea să trăiască o veșnicie, să mă vadă căsătorit, la casa mea, și dacă se va putea să aibă grijă de strănepoții ei în vacanța de vară. Mă iubește atât de tare, și o arată prin tot ceea ce face. Mă așteaptă acasă mereu, nu știe cum să facă ca eu să fiu fericit.

Te iubesc, om frumos și înțelept!

J.

 

Nicotina ”prietena” mea.

Am văzut un articol foarte bun scris de o doamnă. Articolul se intitula ”Relația mea cu nicotina”.Articolul de unde m-am inspirat.

Am zis că : ”de ce nu aș putea să scriu și eu ceva asemănător ? Doar și eu sunt fumător, și eu fumez pachetul pe zi, și eu am o relație cu nicotina!

Noi ne contemplăm, ea îmi este aproape mereu, eu îi sunt la fel de aproape. Nu putem să stam unu fără celălalt. E drept, nu am încercat să mă las de fumat, dar nici nu vreau.

Prima înâlnire cu această „tipă”

A fost acum ceva timp, când aveam 14 ani(acum având 21). Eram un prichindel de copil. Nu știam ce e aia țigară, mă rog, vedeam faptul că e o foaie albă cu niște ” frunze” înauntru ei.Unde am văzut-o prima dată? La părinti, toată familia mea fiind fumătoare. Dacă nu îmi interziceau să le ating măcar nu cred că eram curios de acest sentiment.

Cum am început să ”ieșim”.

Eram un copil prost. Nu aveam calculator pe atunci, fapt pentru care 18 ore le petreceam afară cu prietenii mei. No, cum să nu fiu și eu ”COOL”, am zis. Așadar în vara anului 2010, în timp ce eram cu amicii pe afară, pe niște dealuri mai exact, am zis să încerc. Am cerut prima țigară de la unul din ei. Nu știam să o țin între degete, dar mai ales să trag din ea. Unul din ei s-a oferit să mă învețe, să-mi facă cunoștință cu dânsa, astfel, a aprins-o el și mi-a înmânat-o cu un zâmbet tâmp pe față..

-” Eu: Și acum? Ce fac?”

-”El: Trage un fum, trage-l în gură, iar mai apoi spune „Caii popii” în timp ce tragi fumul în piept.”

   Atât mi-a trebuit… Primul sărut cu ea mi-a fost fatal. M-am înecat,și am tușit 20 minute. Pe lângă faptul că amețisem instant. Avea un parfum frumos. Mi-a plăcut de mic mirosul de nicotină și de fum. Dar nu m-am lăsat. Am fumat toată țigara! Am voit să continui să fumez, pentru a putea face parte din anturaj cred. Am plecat acasă, uitând faptul că duhesc a fum. Dimineața mă trezesc cu ai mei lângă pat, fiind foarte seriosi.

”-Tata: Ai fumat?”

”-Doamne ferește tată, de unde și până unde? Nu vai, nu am pus așa ceva în gură”

”-Tata: De ce minți, aseară te-a văzut Cutărescu!”

Nu am mai zis nimic…mă prinsese. Nu mă simțeam prost deloc ba chiar mai mult, voiam să plec să mai fumez odată.  Nu a trecut mult timp și primesc un apel de la mama.

”-Mama: Până nu mă convingi ca te lași de fumat, te rog frumos să nu mai mă cauți”.

De unde mama naibii ,au aflat toți că eu fumez în 8 ore? Eram atât de confuz. Așteptam seara să ies iar, să văd care din gașcă m-a pârât. Aveam o oarecare emoție că nu pot să ies deoarece în ziua aia nimeni din familie nu mi-a mai vorbit. Am ieșit , niciunul nu recunoștea nimic. Am avut mai multă grijă. Am fumat, țineam țigara între 2 bețe, și după ce terminam mâncam 5-6 mere văratice.

A trecut mult timp , spiritele s-au calmat. Eu înca fumam, doar că acum pe bune. Îmi luam pachetul propriu, aveam ore când știam că tata doarme și puteam să fumez la gura sobei…Nu o mai lungesc. Bunică-mea era singura care știa că eu înca fumez, ea mereu m-a acoperit la toate prostiile pe care le făceam, doar ca să mă vadă fericit, și mai știa pentru că îi mai ceream câte un Chesterfield sau LM alb atunci când nu aveam.

În 2014 au aflat că nu m-am lăsat. Nu s-au mai împotrivit. Erau toți fumători și acum. Nu m-au cerat mi-au spus doar că: ”e viața ta, ai 18 ani poți să ai grijă de tine singur. Doar că țigări din banii nostri nu ai să vezi”. Acum nu ma mai ascund, fumez oriunde.

______________________________________________

Cum spuneam la început,  am o relație bazată pe recipocitate cu țigara.Ea îmi este aproape, eu sunt mereu aici pentru ea.

Mereu am una în colțul gurii când scriu/mă joc. Mă trezesc cu ea, dorm cu ea! Sunt conștient că nu e bună. Doar că acum ea e singurul lucru care mă descarcă atunci când simt că explodez. Trag dimineața cu o poftă din prima țigară de parcă nu am mai fumat de secole. Iar seara, ultimul fum parcă e un cântec de adormit.

Acum ceva timp , având câteva probleme vedeam țigara ca fiind singurul lucru în care mă pot refugia. Singurul care nu mă poate trăda, minții, certa, judeca. Acum face parte din mine, nu o pot da la o parte. Nu știu dacă mă pot lăsa de acest viciu. Nu am devenit niciodată agresiv în lipse ei, nu am intrat nici în sevraj dacă nu am fumat câteva zile.

Da, sunt bani aruncați pe geam. Pot face atâtea lucruri cu banii acestia având în vedere că fumez un pachet la 1 zi jumătate.Dar tind să cred că îmi este bine așa, nu știu de ce. Sunt plecat de acasă, sunt resticționat să fumez cum o fac de regulă. Atunci când ajung acasă și aprind prima țigară odată cu eliminarea fumului care zace în mine, parcă elimin și tot ce m-a ținut pe loc atât, tensiunea pe care o simțeam.

Ne iubim încă, ne consumăm, ne stingem!

J.

 

 

Scrisoare pentru mai târziu.

22.04.2017 ora:17:50

Întorsura Buzăului

J,

   Scrisoarea aceasta este de mult scrisă, sper să o recitești peste câțiva ani, să nu o dai uitării. Îți scriu din 2017, sper să mai ai acest blog, sau jurnal, sau cum vrei tu să îi spui iar în viitor când vei da de ea, să te amuzi și să îți aduci aminte de ceea ce erai ACUM.      

   Sper că ești bine, sper că ai dobândit fericirea pe care o dorești ACUM cu desăvârșire. Sper să ai o familie deja întemeiată, să ai o soție frumoasă și deșteaptă exact cum TU îți dorești(ACUM). Sper să ai 2 copii, îți dorești,un băiat și o fată (David-Cezar și Antonia)și să te bucuri de ei.

   Totodată sper să excelezi pe plan educațional. Acum ești la facultate, în anul III, la pedagogie. Îți dorești tare mult să termini ciclul de licență cu bine, și să începi un master în resurse umane. Vrei asta, sper ca așa să fie și pe viitor. Ai visuri mari, îți dorești o familie frumoasă și o carieră.

   În 2017, încă ești un copil destul de instabil, ești fricos, ești supărăcios, ești bolnăvicios, ești încăpățânat, ești nehorărât de cele mai multe ori, iar lista poate continua. Ceea ce sper, este ca în viitor când ai să citești asta să fie totul schimbat.

   M-aș bucura să știu că ai mai lucrat la aceste lucruri, le poți controla și nu mai ai atâtea probleme. Am pus răul în față, dar omit câteva calități ale tale acum. Sper să mai ai pe viitor simțul umorului și să rămâi la fel de vesel(măcar la suprafață) și ambițios și creativ. Consider faptul că ai potențial în acest moment, îți trebuie doar o unealtă care să te ajute să modelezi. 

Să ai grijă de tine, să te gândești mai mult la tine, să îți prețuiești familia. Poți avea orice de pe acest pământ, dacă nu ai o familie, ești sărac. Sper să mai comunici cu prietenii pe care îi ai acum, sunt cei mai buni, și nu lăsa nimic să vă strice relația de prietenie. În caz că, ai pierdut legătura cu unul din ei, TE ROG, după ce vei citi această scrioare adu-ți aminte de faptul că acum (azi) îi aveai aproape și scrie-le un mesaj. Doar pe ei îi aveai și ei îți ofereau sprijinul când erai singur.

Sper să cânți încă la chitară, să desenezi cum o făceai acum, și să îți păstrezi câteva obiceiuri pe care le ai în acest moment. Sper să mai faci cubul rubik, sper să mai faci puzzle-uri de 1500 de piese cum îți făcea plăcere în trecut.

Ai grijă de tine, 

Radu.

 

Ce am învățat?

Am revenit cu postarea de vineri un pic mai târziu fiind foarte ocupat astăzi. Am mai multe subiecte de dezbătut, dar azi am ales doar să vă povestesc despre o întamplare pe care am avut-o într-o zi la facultate în cadrul unui seminar (de gândire critică).

Eram în cadrul unui seminar, acum ceva vreme unde trebuie să răspundem la o simplă întrebare.

”Enumerați 5 lucruri pe care le știți acum și le folosiți , dar acum 3 ani nu știați de ele.„ 

Am stat și m-am gândit. „Lucrurile” puteau să fie de orice natură…Îmi era atât de greu să depășesc raspunsurile pe care le-aș fi dat în mod normal…Aveam în cap doar(Instagram,Stick-ul de memorie,diferite ustensile electrice de bucătărie (gadgeturi), etc.)

Am voit să pătrund mai adânc, și să văd 5 lucruri pe care chiar nu le știam, mi-a luat ceva dar am ajuns aici:

  1. Am învățat să iubesc, acesta a fost primul lucru. Nu am avut relații cu zecile în adolescența mea, au fost doar câteva și acelea neserioase în sensul că nu erau de durată, și efectiv nu te simțeai ca fiind în una, au fost doar copilării. În schimb am avut prima relație în primul an de facultate. Aici a fost diferit, s-a putut spune că am avut o relație.
  2. Am învățat să-mi manageriez timpul eficient. Am fost un pierde vară, nu am făcut nimic niciodată, nu am știut să lucrez productiv, nu am observat cum timpul se scurgea pe lângă mine, eu nefăcând nimic. Acum știu, am învățat asta, și de multe ori nu mă bag într-un lucru dacă nu are rezultat, doar de dragul de a face ceva.
  3. Am învățat faptul că niciodată nu este cum vrei tu. Am fost genul de copil răsfațat. Mereu familia mea au făcut pe dracu-n 4 să fie cum vreau eu. Asta pâna la un moment dat. Când am văzut că nu totul este roz, nu mereu se poate . Dezamăgirea a fost mare, și consider că trebuia să învăț asta acum mult timp.
  4. Am învățat să comunic ASERTIV. Cum vine asta? Simplu! Am plecat la facultate, aici nu era cum voiam eu, erau oameni noi, trebuia să îi cunosc. Trebuia să îi ascult! Am avut un curs dedicat comunicării. Mi-a placut tare mult, și am învățat multe. Am învățat să ascult oamenii, să văd ce au de spus chiar dacă au un alt punct de vedere. Fiecare poate avea propria părere și nu trebuie să gândim toți la fel. ”Dacă toată lumea gândeşte la fel, înseamnă că nimeni nu gândeşte.”
  5. Am învățat să am mai multă grijă de mine. Cum așa? Ca să fiu mai expicit: Am învățat să spun NU lucrurilor care nu îmi fac bine, sau nu sunt de acord cu ele. Totodată am învățat să fac mai mult ceea ce îmi place, în trecut neacordându-mi destul timp pentru mine. Acum am destul timp pe care pot să îl folosesc doar pentru a-mi satisface și nevoile mele. Pe scurt , am făcut curățenie (de primăvară) și am prioritizat mai mult lucrurile care se axează mai mult pe trebuințele mele. Sunt mai egoist, na ce să fac!

Care sunt cele 5 lucruri ale voastre, sunt extrem de curios. M-aș bucura să văd câteva răspunsuri.

__________________________________

Revenind la ale mele. Stările lui J…

A fost o săptămână relaxantă, sincer nu am făcut nimic, nu m-a interesat deloc subiectul ”facultate”. Am vrut să fie o săptămână fără griji. Fără să mă gândesc la faptul că peste 2 luni eu am de predat licența, sau câte teme mai am de predat. Dar nu a fost deloc ok. Cu toate că am făcut ceea ce am vrut, nu mă simt atât de bine pe cât mai așteptam. Sunt agitat, mi-e mai tot timpul rău(poate e de la mâncare, mă gândesc), am revenit la programul meu nocturn, unde nu pot să dorm deloc până la ora 4/5 dimineața. Aseară am spus că vreau să dorm, asta fiind la 00:30 aproxiativ, dar la ora 5:12 eu încă eram treaz. Și nu puteam deloc să adorm. Aveam o durere fizică de picioare, mă tot zvârcoleam în pat, mă distrăgea fiecare sunet pe care îl auzeam(fie focul din sobă,fie crengile de la copacul care îmi bătea în geam). Afară e urât, a nins mult. Stau la polul frigului, și diferența dintre crăciun și acum o face doar că se întunecă mai târziu, în rest grade pe minus sunt, și zăpadă la fel. În plus de asta sunt tot mai nervos și fumez extrem de mult, mă enervez atât de repede și sesizez asta, parcă am chef să mă cert cu cineva. Am evitat să stau în preajma alor mei, am stat mai mult singur. Au văzut că sunt ”întors pe dos„ și am apreciat că m-au lăsat așa. Când am avut eu chef să discut am fost eu la ei.

Nu știu cum să fac ca să mă odihnesc! Sunt obosit! Și în plus, luni încep cursurile. De luni reintru în tensiunea de zi cu zi.

Un sfat ceva? Ce să fac? Chiar sunt dispus să vă ascult.

Am discutat cu niste prieteni vechi. Chiar m-am bucurat să îi aud. Am povestit multe, după mult timp. E ciudat faptul că nu am mai vorbit de mai mult de 2 luni, dar când ne-am auzit a fost ca și când nu mai vorbisem de ieri.

Pentru mai târziu: Propuneți un subiect, îl voi aborda din perspectiva mea!

Acum vă doresc o noapte frumoasă, mai fumez o țigară și am să încerc să dorm!

J.

 

Vacanță.

Revin cu o noua postare la început de vacanță.

Hristos a înviat! (In primul rând).  

Incep prin a adresa o întrebare care poate sa fie un pic ciudată: „Ai simțit că a fost sărbătoare?” sau ai fost modelul tipic de românaş care pur şi simplu a fost mult prea ocupat sa-si termine treburile astfel incat totul să fie perfect după ce ajungi acasa de la înviere?

Sunt mult prea indignat. Ca sa ma fac ințeles:Derulez facebook-ul si observ doar poze cu ouă rosii, mese pline de bucate, cozonaci(cat mai multi).

Unde e spiritul de sarbatoare? De ce trebuie sa fim mereu in „competitie” , sa aratam astfel de lucruri celorlalti?

Am uitat sa ne bucuram, am uitat semnificatia sarbatorilor( la fel ca si in cazul Naşterii domnului). Nu sunt cel mai mare credincios, dar nu am ajuns chiar asa.

Ii vad si pe ai mei, sincer chiar le-am facut observatie. De ce? De ce se grabesc, ultima saptamana a fost in ritm alert. Tot ce auzeam in jurul meu a fost legat de „masa de Paşte”. Am ajuns sa vedem in aceasta sarbatoare doar o simpla masa plina de bucate?

Continuarea este urmatoarea:

Trece sarbatoarea, toți sunt mai obosiți decât înainte. De multe arată de parcă au terminat o misiune. Multa mancare se aruncă, se face risipă, sufleteşte raman la fel de neîmpacati… tind sa cred ca suntem niste roboti, niste carcase care de multe ori aratam ca sutem goi pe dinauntrul nostru…

Nu intru in alte subiecte cu toate ca mai sunt: „iepurasul”,”ritualul de impartasire”, slujbele organizate in decursul Saptamanii Patimilor…plus multe altele.

E urat. Nu imi place. Ma simt gol, chiar ma simt de parca a fost o zi ca oricare alta… 

Ma rog, poate problema este la mine…

J.

Mi-e dor.

Azi deși am avut foarte multă treabă, am cugetat asupra trecutului meu pentru o clipă. Mă uitam peste postările mele anterioare referitoare la mama(ultimele două postări), și îmi aminteam de copilăria mea. Am un zâmbet tâmp. Văd că am scris în una din postări faptul că ” Am avut o copilărie frumoasă”. Chiar așa este. Făcând un acord cu titlul enumăr următoarele:

Mi-e dor de:

  1. Zilele de vară, zilele când eram copil , când ieșeam afară și nimic nu mă aducea acasă, ieșeam cu ”gașca” de princhindei și uitam să mai venim acasă. Cutreieram dealuri, alergam de nebuni, mâncam tot felul de fructe ale pădurii, neștiind că există o groază de riscuri… și totuși era frumos.
  2. Mi-e dor de prieteniile create pe atunci, pe atunci cunoșteam o persoană, nu o judecam la prima vedere, iar a doua zi era cel mai bun prieten. Supărările țineau fix de azi până mâine în cel mai rău caz. Prietenia se sfârșea seara cu ” Nu mai țin cu tine!” , dar mâine la prima oră eram în fața porții chemându-ne la joacă.
  3. Mi-e dor de zilele în care nu aveam nici măcar o grijă asupra zilei de mâine. Nu mă interesa cu ce mă îmbrac, ce mănânc, cu cine ies(important era să ies afară), ce am de făcut pe mâine.
  4. Îmi e dor de familia mea de atunci , nu ne era atât de bine, dar eram fericiți.
  5. Îmi e dor de bunicul meu, nu era zi în care să nu mă întrebe ce fac astăzi, iar eu cu o strălucire în ochi îi spuneam programul.
  6. Îmi e dor de corturile pe care le făceam în casă sau în curte, cred că toți făceam asta.
  7. Îmi e dor să mă joc, să mă joc orice. ”ascunselea”, șotron, elastic, culorile, ”țară,țară vrem ostași”, flori, fete sau băieți, sticluța cu otravă… eu le-am prins pe toate.
  8. Îmi e dor să înființez un club, să fac anunțuri, să le bag în porți la oameni, și să aștept să vina copii în curte la mine să ne înființăm un club… Am vrut și o trupă… Nereușind am crezut că celebritatea nu e pentru mine… În fiecare zi ne jucam ceva, aveam ”bucătărie” în spatele casei..găteam cu nămol și rumeguș, în altă zi străngeam flori de pe dealuri, le legam în buchete, făceam tarabă și ”orăcăiam” că le dăm la 1 leu..
  9. Îmi e dor de pufuleții cu surprize, sau înghețata cu surprize….cel mai bun desert.
  10. Îmi e dor să fiu COPIL.

Dezvoltând:

Ne comandam porţia de dulciuri în timp ce vizionam mult îndrăgitele desene animate. De obicei alegeam pufuleţi, îngheţată şi ouă „kinder”. Bineînţeles că toate aveau surprize, ce constau în diverse jucării, printre care şi nişte mici figurine din plastic, în multiple culori, ce noi le numeam „prichindei”.

Un lighean roşu era perfect pentru piscina păpuşilor, iar licitaţia cu obiecte pentru casă necesita prezenţa noastră. Aveam tobogan cu apă într-o lungă cadă de tablă şi făceam duş în curte pe lemne. Deși eram băiat, fiind la țară și înconjurat de fete(verișoarele mele) am făcut și asta, și o spun fără rușine.

Eram dansatori profesionişti în piscina de 50 cm sau în faţa blocului. Tot în faţa blocului eram atent supravegheaţi de Fratele cel Mare sau jucam volei.

Furam toate ouăle şi tigăile crăpate şi încet deveneam bucătari şefi „în spate”. Pe măsură ce am evoluat făceam jonglerii cu uscăţele dintr-o oală în alta, apoi le împărţeam copiilor de pe uliţă.

Ne învineţeam ochii cu tempera şi fugeam la bunici că ne-a bătut vecinu’ sau orăcăiam într-o roabă acoperită cu o umbrelă şi eram verişorul cel mic.

Intram pe gratis la concertele lui Shakira şi aveam şi loc în faţă, pe tubul de la poalele dealului.

Am învăţat ce e un club şi am vrut unul al nostru, astfel am ajuns să fugim cu mulţi copii din sat prin fundul grădinilor. Mai devreme vorbeam cu luna și așteptam înspăimântați vârcolacii în copacul din vârful dealului.

Am făcut un baraj într-un râu din Moldova şi am învăţat ce înseamnă ironia cu Nini.

Ne umpleam sacul cu fân şi ne dădeam drumul din vârf, fiind atât de entuziasmaţi când doar vreun gard ne mai oprea.

Ne-am dorit celebritatea şi am înfiinţat „Pops4”, dar cum faima durează puţin, nu am rezistat nici noi. Am vrut să fim mari pictori, dar icoana cârcălită în câteva minute era prea puţin pentru noi – am renunţat.

Ne-am făcut cont pe Hi5 şi am uitat de toate ăstea; ambalajul devenind foarte important.

Vom fi supăraţi şi nervoşi, dezinteresaţi şi sictiriţi. Nu vom avea niciodată timp şi vom fi în permanenţă mult prea obosiţi. O să fim blazaţi şi fără chef. Vom fi departe unii de ceilalţi. Ne vom întâlni la o cafea, un ceai sau un puzzle. În fiecare an, timp de mulţi ani, să ne auzim cu bine.

J.

8.Aprilie.1971

1557687_578274722261234_1987348746_n

Dragă mamă,

La mulți și sănătoși ani, îți scriu de aici de la 2000km distanță de tine. Sper să mă auzi, sper să simți toată dragostea pe care ți-o port. Îți doresc tot binele din lume, toată fericirea, tot ce este mai bun.

Te iubesc mamă, ești cea mai prețioasă persoană din viața mea, nu ar exista viață fără tine. Ești cel mai bun lucru din viața mea. Îmi lipsești , îmi lipsești atât de tare…Îmi e foarte dor de tine. Dorul de tine e tot mai mare odată ce înaintez și eu în vârstă, și îmi e foarte greu fără tine. Am nevoie de sprijinul tău…

Îmi pare atât de rău că nu ești aici , sau că nu sunt eu acolo…Mi-aș dori ca acum să te am în față și să îți pot oferi o îmbrățișare caldă plină de dragoste. Îmi pare rău, că nu pot să fac nimic. Sunt lipsit de puteri acum.

Sper să ai o zi bună, cea mai bună defapt. Să uiți de toate greutățile tale…sper ca ziua să te încarce pozitiv, să prinzi curaj, și să ai o zi la fel de frumoasă ca tine, mama!

 

Nu știu cum să-mi exprim emoțiile. Sunt efectiv cuprins de o stare de tristețe. Sunt câțiva ani de când nu te-am mai văzut ”acasă”, nu ai fost alături de noi, copii tăi… Au trecut atâtea sărbători în care nu ai fost aproape… Sunt trist, sunt supărat, mă simt rău..nu am nici-o putere… Ar trebui să fiu fericit? Nu.. Sunt deja 9 ani de când ai plecat, sunt 9 ani de când nu am fost aproape de tine…

Ai plecat, ai plecat pentru mine, pentru noi…te-ai ”jertfit” practic pentru binele nostru, și noi încă nu putem să îți mulțumim…Tu ai renunțat la tot petru noi…

Mi-e dor de tine! Mi-e atât de dor… Și nu pot schimba nimic.

Îmi e dor de clipele când eram bine, când erai acasă…când în momentele astea eram lângă tine…

La mulți ani! Să ai o zi la fel de frumoasă ca tine, și fie ca tot ce îți dorești să devină realitate. Sper ca TU să fii mai aproape de noi cât mai repede, și să nu mai fii singură acolo unde ești…

Cu mare drag și dor,

J.