Day 7,483

Prieteni?

Sunt mereu acolo! Chiar sunt? Nu,mereu exagerez! Ba da sunt! DEPINDE.

Păi să spunem ca ieri m-am lovit și de o chestie de genul. Dar întâmplarea nu a a mea ci a unei prietene..unei bune prietene. S-a întamplat ca ea să aiba o problemă, una destul de des întâlnită, unde de obicei ai nevoie de cineva aproape pentru a te asculta și pentru a veni cu un sfat sau poate doar pentru a-ți șterge lacrimile, sau doar pentru a fi acolo să nu fi singur.

Uhm , ea nu a fost așa norocoasă să găsească o persoana care o poate ajuta pe moment. Pentru moment mi s-a rupt sufletul, dar apoi am stat la telefon(Ea fiind foarte departe de mine) și am liniștit oarecum problema pentru un moment. Îmi place să joc rolul de consilier,îmi place să văd că am darul de a face persoanele să uite măcar pentru o secundă de propriile probleme, și de a zâmbi indiferent de problemă.

Am încercat să vin cu un sfat prietenesc, am încercat să aplanez situația și să aduc doar plusurile în discuție. Ciudat faptul că, m-am implicat involuntar..și ciudat este ca am făcut asta fără a cunoaște această persoana personal.

Am început cu glumele mele, pe care doar ea le putea înțelege, apoi am adus în discuție persoanele noastre, vorbind despre nebuniile pe care le-am făcut. Uneori fac pe bufonul , dar dacă dă rezultate eu sunt fericit. Aseară am reușit, după ce a plâns jumătate de oră la telefon , a râs… m-am bucurat că am reușit să fac asta. Și îi doresc tot binele din lume…E o persoana speciala. Take care M.

J.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: