Vacanță.

Revin cu o noua postare la început de vacanță.

Hristos a înviat! (In primul rând).  

Incep prin a adresa o întrebare care poate sa fie un pic ciudată: „Ai simțit că a fost sărbătoare?” sau ai fost modelul tipic de românaş care pur şi simplu a fost mult prea ocupat sa-si termine treburile astfel incat totul să fie perfect după ce ajungi acasa de la înviere?

Sunt mult prea indignat. Ca sa ma fac ințeles:Derulez facebook-ul si observ doar poze cu ouă rosii, mese pline de bucate, cozonaci(cat mai multi).

Unde e spiritul de sarbatoare? De ce trebuie sa fim mereu in „competitie” , sa aratam astfel de lucruri celorlalti?

Am uitat sa ne bucuram, am uitat semnificatia sarbatorilor( la fel ca si in cazul Naşterii domnului). Nu sunt cel mai mare credincios, dar nu am ajuns chiar asa.

Ii vad si pe ai mei, sincer chiar le-am facut observatie. De ce? De ce se grabesc, ultima saptamana a fost in ritm alert. Tot ce auzeam in jurul meu a fost legat de „masa de Paşte”. Am ajuns sa vedem in aceasta sarbatoare doar o simpla masa plina de bucate?

Continuarea este urmatoarea:

Trece sarbatoarea, toți sunt mai obosiți decât înainte. De multe arată de parcă au terminat o misiune. Multa mancare se aruncă, se face risipă, sufleteşte raman la fel de neîmpacati… tind sa cred ca suntem niste roboti, niste carcase care de multe ori aratam ca sutem goi pe dinauntrul nostru…

Nu intru in alte subiecte cu toate ca mai sunt: „iepurasul”,”ritualul de impartasire”, slujbele organizate in decursul Saptamanii Patimilor…plus multe altele.

E urat. Nu imi place. Ma simt gol, chiar ma simt de parca a fost o zi ca oricare alta… 

Ma rog, poate problema este la mine…

J.

Anunțuri

5 gânduri despre „Vacanță.

Adăugă-le pe ale tale

  1. Mulți ani la rând pentru mine sărbătorile însemnau cele cateva ore pe care le petreceam in vizită la străbunica. A doua zi de Crăciun, de Paște plecam la căsuța mică dintr-un sat uitat de tineri. Cu și mai mulți ani în urmă (sa fi fost de 11-12) ani Paștele era sărbătoarea când mă aștepta mamaie la miezul nopții, după ce veneam de la biserică, după 5 km de mers pe jos, sa stingă lumânarea la tocul ușii. Acum Paștele a rămas sărbătoarea când la biserica merg de drag și-mi amintesc cum pe un scaun, lângă prima strană ședea mamaie și ma îndemna să merg în fața, „acolo unde canta lumea” și când, intr un cimitir, intr un sat uitat de tineri ne asteapta inca străbunica sa mai aprindem o lumânare…. E plin de amintiri și doruri pentru mine…

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: