Nicotina ”prietena” mea.

Am văzut un articol foarte bun scris de o doamnă. Articolul se intitula ”Relația mea cu nicotina”.Articolul de unde m-am inspirat.

Am zis că : ”de ce nu aș putea să scriu și eu ceva asemănător ? Doar și eu sunt fumător, și eu fumez pachetul pe zi, și eu am o relație cu nicotina!

Noi ne contemplăm, ea îmi este aproape mereu, eu îi sunt la fel de aproape. Nu putem să stam unu fără celălalt. E drept, nu am încercat să mă las de fumat, dar nici nu vreau.

Prima înâlnire cu această „tipă”

A fost acum ceva timp, când aveam 14 ani(acum având 21). Eram un prichindel de copil. Nu știam ce e aia țigară, mă rog, vedeam faptul că e o foaie albă cu niște ” frunze” înauntru ei.Unde am văzut-o prima dată? La părinti, toată familia mea fiind fumătoare. Dacă nu îmi interziceau să le ating măcar nu cred că eram curios de acest sentiment.

Cum am început să ”ieșim”.

Eram un copil prost. Nu aveam calculator pe atunci, fapt pentru care 18 ore le petreceam afară cu prietenii mei. No, cum să nu fiu și eu ”COOL”, am zis. Așadar în vara anului 2010, în timp ce eram cu amicii pe afară, pe niște dealuri mai exact, am zis să încerc. Am cerut prima țigară de la unul din ei. Nu știam să o țin între degete, dar mai ales să trag din ea. Unul din ei s-a oferit să mă învețe, să-mi facă cunoștință cu dânsa, astfel, a aprins-o el și mi-a înmânat-o cu un zâmbet tâmp pe față..

-” Eu: Și acum? Ce fac?”

-”El: Trage un fum, trage-l în gură, iar mai apoi spune „Caii popii” în timp ce tragi fumul în piept.”

   Atât mi-a trebuit… Primul sărut cu ea mi-a fost fatal. M-am înecat,și am tușit 20 minute. Pe lângă faptul că amețisem instant. Avea un parfum frumos. Mi-a plăcut de mic mirosul de nicotină și de fum. Dar nu m-am lăsat. Am fumat toată țigara! Am voit să continui să fumez, pentru a putea face parte din anturaj cred. Am plecat acasă, uitând faptul că duhesc a fum. Dimineața mă trezesc cu ai mei lângă pat, fiind foarte seriosi.

”-Tata: Ai fumat?”

”-Doamne ferește tată, de unde și până unde? Nu vai, nu am pus așa ceva în gură”

”-Tata: De ce minți, aseară te-a văzut Cutărescu!”

Nu am mai zis nimic…mă prinsese. Nu mă simțeam prost deloc ba chiar mai mult, voiam să plec să mai fumez odată.  Nu a trecut mult timp și primesc un apel de la mama.

”-Mama: Până nu mă convingi ca te lași de fumat, te rog frumos să nu mai mă cauți”.

De unde mama naibii ,au aflat toți că eu fumez în 8 ore? Eram atât de confuz. Așteptam seara să ies iar, să văd care din gașcă m-a pârât. Aveam o oarecare emoție că nu pot să ies deoarece în ziua aia nimeni din familie nu mi-a mai vorbit. Am ieșit , niciunul nu recunoștea nimic. Am avut mai multă grijă. Am fumat, țineam țigara între 2 bețe, și după ce terminam mâncam 5-6 mere văratice.

A trecut mult timp , spiritele s-au calmat. Eu înca fumam, doar că acum pe bune. Îmi luam pachetul propriu, aveam ore când știam că tata doarme și puteam să fumez la gura sobei…Nu o mai lungesc. Bunică-mea era singura care știa că eu înca fumez, ea mereu m-a acoperit la toate prostiile pe care le făceam, doar ca să mă vadă fericit, și mai știa pentru că îi mai ceream câte un Chesterfield sau LM alb atunci când nu aveam.

În 2014 au aflat că nu m-am lăsat. Nu s-au mai împotrivit. Erau toți fumători și acum. Nu m-au cerat mi-au spus doar că: ”e viața ta, ai 18 ani poți să ai grijă de tine singur. Doar că țigări din banii nostri nu ai să vezi”. Acum nu ma mai ascund, fumez oriunde.

______________________________________________

Cum spuneam la început,  am o relație bazată pe recipocitate cu țigara.Ea îmi este aproape, eu sunt mereu aici pentru ea.

Mereu am una în colțul gurii când scriu/mă joc. Mă trezesc cu ea, dorm cu ea! Sunt conștient că nu e bună. Doar că acum ea e singurul lucru care mă descarcă atunci când simt că explodez. Trag dimineața cu o poftă din prima țigară de parcă nu am mai fumat de secole. Iar seara, ultimul fum parcă e un cântec de adormit.

Acum ceva timp , având câteva probleme vedeam țigara ca fiind singurul lucru în care mă pot refugia. Singurul care nu mă poate trăda, minții, certa, judeca. Acum face parte din mine, nu o pot da la o parte. Nu știu dacă mă pot lăsa de acest viciu. Nu am devenit niciodată agresiv în lipse ei, nu am intrat nici în sevraj dacă nu am fumat câteva zile.

Da, sunt bani aruncați pe geam. Pot face atâtea lucruri cu banii acestia având în vedere că fumez un pachet la 1 zi jumătate.Dar tind să cred că îmi este bine așa, nu știu de ce. Sunt plecat de acasă, sunt resticționat să fumez cum o fac de regulă. Atunci când ajung acasă și aprind prima țigară odată cu eliminarea fumului care zace în mine, parcă elimin și tot ce m-a ținut pe loc atât, tensiunea pe care o simțeam.

Ne iubim încă, ne consumăm, ne stingem!

J.

 

 

Anunțuri

8 gânduri despre „Nicotina ”prietena” mea.

Adăugă-le pe ale tale

      1. Simplu. Încetezi să fumezi 😉 Dimineața când te trezești îți închipui că ești cu o zi înainte de ziua în care ai fumat prima țigară, că nu ai fumat niciodată.
        Uite și un articol interesant tot legat de nicotina:
        https://relatii69blog.wordpress.com/2017/04/19/cert-e-ca-nu-voi-fi-niciodata-o-nefumatoare-voi-fi-mereu-o-ex-fumatoare-mai-am-inca-inconstient-gesturile-si-abitudinile-fumatorului-spre-exemplu-ma-opresc-din-lucru-pentru-pauza-de-f/

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: