Aaron.

Vă fac cunoștință cu Aaron, câinele meu. ”Animăluțul” acesta este mai mult decât un câine obișnuit, este un prieten loial, un săculeț gras ce mereu te binedispune.

Am ales să scriu despre el astăzi. Nu știu de ce tocmai el, poate chiar are o însemătate pentru mine. Câinele acesta este exact ceea ce îmi trebuia. E plin de enegie, e amuzant, e frumos, și gata oricând să-ți ofere o tonă de iubire și de ce nu, și de salivă.

Rasa din care face parte este cea a Ciobănescului de Berna, iar vârsta lui este de 1 an și 7 luni apoximativ.

Povestea a început acum 1 an și 8 luni, când i-am convins pe ai mei că am nevoie de un câine. ”Povestea” sună cam așa.

Am fost să-mi aleg câinele, era ziua cea mare când am plecat de acasă urmând ca eu să mă întorc cu el. Am întrat în curtea respectivă și văd în depărtare mama acestora care era înconjurată înca de 4 puișori. Amuzant a fost faptul că el a venit primul la mine, a venit fără nici un stres și a început să facă pe ”durul” cu mine. ”Făcusem diabet de la atâta dulceață”. Nu am stat pe gânduri, l-am luat în brațe și am plecat. Era atât de gras încât mi-a gemut în brațe tot drumul.

L-am adus acasă, și brusc și-a dat seama că îi lipsește mama. Mi-a miorlăit 4 zile, urmând ca după să nu mai scap de el. De atunci mă așteaptă în fața ușii dimineața, cu o uitătură de milog.(Fotografia 1). I-am cumpărat jucării ulterior, îi făcusem un culcuș afară unde să doarmă.. De unde? El avea treabă cu papucii, își vărsa mâncarea pe jos(de ce să mănânce din castronel?) , și patul lui era în fața ușii ca atunci când ies să fie pe fază.

Cum e Aaron?

Aaron are o personalitate atât de puternică… Nu am reușit încă să îl educ. A făcut și cred că va face ce va vrea el toată viața. De aia îmi place de el. Nu mă știe de frică, și atunci când nu mă aștept îmi amintește că el mă iubește trezindu-mă în spate cu 60 kg în plus, și cu toate hainele pline de salivă de câine.

Dacă nu îl bag în seamă, găsește o soluție. E foarte deștept când vrea. Spre exemplu, pentru că nu îl băgam în seamă în curte, m-a lătrat până când i-am acordat niște atenție. Nu era vorba de câteva secunde, vorbesc de 15 minute în care încercam să vorbesc cu cineva. Face și pe prostul destul. Cum ați reacționa să vedeți un câine de genul care stă pe spate, cu o minge în gură și dă din lăbuțe de parcă ar merge pe bicicletă? Am încercat să îl prind în câteva filmulețe/poze, dar nu am reușit.

Merg la facultate, de regulă plec luni dimineața și mă întorc vineri (stau în Brașov în timpul săptămânii) Când plec de acasă tata este gardianul meu personal. Are un obicei prost, când mă vede îmbrăcat cu un ghiozdan în spate parcă turbează. Cred că știe că plec și atunci îl apuc rău. Ignoră orice fel de comandă și e direct în spatele meu. Cred că îmi urează drum bun.  Iar atunci când mă întorc, ”milogel” mă așteaptă deja pe gard.

DSC_0057.JPG

Nu poți să nu îl iubești. Are grijă ca în fiecare dimineață să mă înveseleacă cu moaca lui de prostănac milog. Chiar îl plac rău. Este cel mai frumos și bun cățel pe care l-am avut. Sunt mândru că este al meu/nostru. Cică, câinele preia lucruri din personalitatea stăpânului. E adevărat. Complet adevărat!

Ieri stăteam pe bancă în fața casei, și îl priveam de departe încercând să nu îi dau atenție. Credeți că a obținut până la urmă, sau nu? Bineînțeles că a făcut ce a voit. A trebuit să îi arunc mingea de câteva ori până s-a plictisit de ea și a văzut că eu pot să fiu o jucărie mai bună.

Aaron – prietenul meu loial.

J.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: