De vorbă cu 22.

De vorbă cu 21

La mulți ani mie! Azi e doar despre mine! Azi mai adaug un an vârstei mele. Nu știu dacă să fiu sau nu fericit. Nu știu dacă vreau să râd acum sau să plâng, nu știu ce vreau. Nu e nimic special, nu mă mișcă cu nimic nici ziua de azi deși trebuia în mod normal. De ce pare că este o zi normală? Nu mă simt în apele mele nici măcar azi. Și nu am chef deloc de urări de bine. Azi cică e ziua în care am zâmbetul ala tâmp și mulțumesc tuturor pentru urare deși vorbim odată pe an. Mai amuzant este să nu primesc nici măcar o urare de la persoane la care mă aștept. Nu mă aștept la cadouri, nu mai sunt așa. O vorbă îmi ajunge, dar să fie sinceră și nu din obligație sau scârbă. Apreciez un apel decât un mesaj, și asta pentru că îmi demonstrezi că poți să-ți rupi 3 minute să mă auzi. Poate sunt tâmpit dar eu așa o văd.

Să vedem cum este în acest an!

Înterviu cu 22.

  1. Ce ți-au adus cei 21 de ani?

Bună întrebare. E delicat subiectul, pot spune simplu că mi-a adus și clipe frumoase, dar și clipe pe care nu aș vrea să le amintesc. Cei 21 de ani mi-a adus urmăroarele: Zâmbete, prietenii, despărțiri, emoții multe dar și dezamăgiri, amintiri , lecții de viață dar și eșec. Mi-a arătat ce înseamnă dragostea, dar mi-a și luat asta ajungând în cealaltă extremă. Mi-a adus multe, dar dacă sunt nevoit să scriu în câteva cuvinte aș răspunde că mi-a adus CEEA CE AM MERITAT.

  1. Cu ce te-am bucurat până acum?

Cu ce m-ai bucurat? E ușor, m-ai bucurat cu faptul că m-am trezit zilnic și am mai dus o zi la bun sfârșit până aici.  Chiar dacă au fost clipe în care nu mi-aș fi dorit să o fac, uite-mă aici. În acest an mi-am văzut un vis cu ochii, am trăit multe emoții constructive. Am petrecut și clipe frumoase.

  1. Ce oameni ți-am oferit?

În decursul anului am cunoscut oameni frumoși, dar și oameni care mi-au arătat adevărata lor față după un timp. Dar în general mă pot lăuda cu ”buchetul” de oameni frumoși, oameni care își mai amintesc și de mine, și asta nu doar de crăciun sau ziua mea.

  1. Mă urăști?

Sincer  da. Și asta pentru că în decursul anului acesta am pierdut 2 persoane dragi mie. Totul a fost dat peste cap încă de la începutul anului, și a ținut până la sfârșit! Am avut certuri, am avut despărțiri mai multe ca în alți ani!

  1. M-ai lăsa pentru o altă vârstă?

Categoric. Mic și prost eram atunci când îmi doream să fiu mare. Așa aș vrea să am iar 8-9 ani să nu știu ce înseamnă tot ceea ce fac acum . Ce bine îmi era fără griji, fără ..nimic din toate ce le trăiesc acum.

  1. Sunt vârsta la care visai să fii altcineva?

Nu, nu visam să fiu aici, nu știam ceea ce o să ajung. Visam doar să fiu profesor, totul era vag. Nu am gândit niciodată așa de departe. La 22 ani sunt exact cum voiam să fiu, poate un pic mai aerian și copil decât îmi imaginam. Eu am anunțat pe toată lumea,că așa am să fiu și la 40 ani.

  1. Ți-am luat pe cine nu trebuia?

Da, categoric DA! Au fost câteva persoane care nu trebuia să plece. Nu meritau! Dar acum mă consolez cu gândul că, poate vor venii altele mai bune! J

  1. Te-am ajutat să iubești pe cineva?

Ai avut tentative să o faci, dar am fost cu un pas înaintea ta, și nu ai reușit! Poate că dragostea nu e de mine la 21 de ani, poate e la 22. Vreau ca mai întâi să fiu stabil financiar cât și emoțional. Ce fel de bărbat sunt dacă nu pot controla eu aceste lucruri?

  1. Mă opresc aici sau îmi continui drumul?

Continuăm, dar nu ne uităm în urmă. Avem un viitor în față și trebuie să arătăm de ceea ce suntem în stare.

  1. Ce regreți din ce ți-am dat?

Regret că nu m-am gândit atât de mult la mine, și de faptul că nu mi-am oferit eu mie în special mai multă atenție, cred că m-am neglijat destul de mult. Dar am neglijat și persoanele din jurul meu. Regret faptul că nu am zâmbit destul, că am fost afectat de tot din jurul meu deși nu era mereu vina mea, regret că nu am spus mereu ceea ce gândeam, regret faptul că nu am făcut mereu doar ceea ce mi-a plăcut și mi-as fii dorit.

  1. Ce an a fost mai bun ca mine?

Nu pot face această comparație decât atunci când mor. Nu am avut un an bun până acum, poate în trecut… dar nu pot spune cu exactitate.

  1. Ti-am oferit amintiri de neuitat?

Da, mi-ai oferit! Am câteva amintiri pe care nu le voi uita. Mi-a fost și bine ce-i drept nu doar rău, de ce să mint!

  1. Ți-am încredințat mai mult decât ai meritat?

Ahahaha. De multe ori da, nu meritam. De multe ori prea puțin.

  1. Eu sunt ”22”, ce vrei să-ți aduc?

Nu știu sincer ce să aleg, am prea multe din ce alege. Vreau să uit trecutul meu, sau.. vreau să întorci puțin timpul înapoi să pot repara câteva lucruri. Vreau să iubesc, și mai vreau să fiu sănătos.

https://www.youtube.com/watch?v=cLvJUsAfMuE

 

(Mulțumiri aduse Dianei, pentru idee, și pentru întrebările aduse.)

J.

Reclame

6 gânduri despre „De vorbă cu 22.

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: